Cei care mi-au urmărit activitatea pe blog până în prezent , cărora țin să le mulțumesc pentru interesul arătat, vor realiza probabil că am înlăturat de pe blog-ul personal o bună parte dintre postările anterioare. Am decis aceasta ,după o analiză îndelungată și ,sper eu, matură.
Oricum , îndelungată a fost , asta nu poate nega nimeni , raportat la perioada în care nu am mai postat nimic pe acest blog.
Am înlăturat toate postările polemice , controversate , care au născut discuții și dispute, care au dus la comentarii virulente , pe care nu am mai reușit la un moment dat să le moderez . Eram precum ucenicul vrăjitor, care a eliberat spiritele , iar mai apoi nu le-a mai putut prinde.
Asta e o evidentă dovadă de imaturitate !
Imaturitate pe care ne-o permitem fiecare dintre noi un timp mai îndelungat sau mai scurt.
Eu mi-am permis-o un timp destul de lung, raportat la data nașterii mele.
Toți rămânem într-o măsură mai mare sau mai mică copii , atât timp cât suntem fii cuiva. Ne râzgâiem, ne plângem , ne supărăm și ne luăm jucăriile , ne angrenăm în lupte idioate și vânare de vânt , ne manifestăm nepotrivit , în funcție de propriile vreri și toane , multe dintre manifestări fiind rezultatul propriului nostru orgoliu , fiind refulări după cea mai clasică și clară definiție freudiană.
Și ne permitem toate acestea , având în vedere că avem un confort psihic, suntem fii cuiva , putem fugi oricând la mama să plângem că ceilalți copii ne bat. Asta nu rezolvă problema , dar cu certitudine constituie un fantastic paleativ.
Și dintr-o dată te trezești singur și …matur! Te maturizezi forțat și necesar.
Am înlăturat toate acela postări pentru că acelea constituiau doar o sămânță de scandal. Și cine seamănă vânt … ! Acele postări nu se constituiau într-o măsură de promovare a medierii .
In momentul în care am decis că doresc acest blog , am avut cele mai bune intenții , am dorit să promovez medierea . Am dorit ”să mă lupt” cu cei care apreciam că doresc să facă din mediere o anexă la propria profesie , sau la propria persoană . Am reușit să creez doar imaginea unei persoane frustate pentru majoritatea ,ori a unei persoane care fluieră în adunare la discursul liderului pentru cunoscători .Iar asta , nu e cine știe ce succes!
Am luat decizia ca pentru viitor să dedic acest blog exclusiv aspectelor juridice ridicate de interpretarea legislației în domeniul medierii și punerea sa în practică , implementarea sa.
În felul acesta voi fi de un real folos celorlalți. În ce măsură , vor decide ei singuri.
Voi posta de asemenea punctele mele personale de vedere asupra unor aspecte juridice controversate.
În această manieră poate îi voi ajuta pe cei de lângă mine să clădească ceva.
28 februarie 2011 la 12:49
Foarte bine Florentina. Te sustin si eu in decizia ta. Este important sa se inteleaga faptul ca suntem mediatori si rolul nostru este de a promova medierea si de a aplana conflicte si nu de a le genera. Te anunt ca am redactat un manual care le arata mediatorilor ce trebuie sa faca in conditiile actuale ca sa aiba succes in mediere si desigur sa aiba medieri. C apana la urma de fapt asta este obiectul nostru de activitate.
Iti doresc mult spor si cat mai multe medieri.
8 iulie 2011 la 13:17
Ati ramas decat cu punctul ca, de la capat nu ati mai luat-o!
22 octombrie 2011 la 17:28
Așa e! Uneori ne risipim în prea multe într-un răgaz de timp prea scurt.