Stimați colegi , raportez că aștept cu nerăbdare alegerile!
Asta pentru a avea o căsuță de e-mail ceva mai goală”.
Sunt la curent cu pozițiile voastre în acest mod. Unii dintre noi sunt extrem de activi.
Apreciez că finalizarea alegerilor , cu rezultatul care o fi , pe principiul ”ce va da Dumnezeu!”,va constitui un mare pas înainte pentru mediere.
De câteva luni lumea se pierde în discuții despre culpele celorlalți(unele reale și în aprecierea mea), despre modul defectuos în care e condusă medierea (altă susținere corectă în mare măsură în opinia mea),despre raporturile noastre interumane , despre modul în care ne raportăm unul la celălalt la nivel de individ ,ori de grup organizat.
În toată această gâlceavă pare că am uitat cu desăvârșire de oameni, de cei pe care se declară că dorim să-i deservim, aducând un serviciu nou pe piața , care să facă fiecăruia dintre cetățeni viața puțin mai ușoară.
Dacă un om din exterior, neimplicat în profesie, dar potențial client, ar dori să se intereseze despre mediere și ar apela la mediul virtual ar găsi prea puțină informație utilă sieși și o luptă acerbă pe bloguri , care denotă că aceeia care doresc să îi medieze pe alții nu se prea pot media pe ei înșiși , lupta dusă fiind ”la baionetă”.
Dacă un coleg nou venit în profesie urmărește grupurile de discuție , indiferent partizanele cui sunt , se va simți stingher , precum unul care intră într-o casă a rudelor și nimerește în plin proces de divorț.
Poate ar fi bine să ne ocupăm ceva mai puțin și ceva mai discret de noi , și să ne preocupe ceva mai mult implementarea medierii , căci practica instanțelor e un adevărat mozaic neunitar , bune practici nu am născut căci nu prea ne-a preocupat la nivel de profesie problema, iar reticența cetățenilor și a instanțelor este mare și nu sunt semne că s-ar putea schimba situația în aceste condiții.
Oricum statul din păcate se implică ”spre deloc” în implementarea medierii , nu cred că trebuie să ne apucăm și noi cu elan de bătutul cuielor în talpă , pentru ca pe urmă să ne plângem că nu putem alerga la maraton.